U’ vinu russu: un toccasana, o no

Quann’eru picciriddu, ma nun troppu,
facevu i scoli medi assittatu no’ bancu,
ne’ tavuli ra me’ casa e da zita, purtroppu,
si viveva sulu acqua e vinu biancu.

Era ‘na bitudini ginirali,
ricevanu ca era mugghi ru’ russu,
e ‘u suppurtai finu a quannu militari,
chiddu “culuratu” mu stricavan sutta u’ mussu.

Da allura, cu’ parenti e amici,
“aiu” litigatu sempri picchì u’ russu,
chiddi boni e pi’ nenti ‘conomici,
l’assapurava puru cu pisci e stoccafissu …

Pi’ tant’anni, anchi i francisi,
ca ru biancu n’hannu fattu ‘n’eccellenza,
nall’urtimi tempi sempri ‘ntisi,
usanu u’ russu cu’ l’ostrichi a prifirenza.

Ora, pari, ca ricercaturi di l’università ri Bartimura,
ricinu ca u’ russu un migghiura ‘a saluti,
e chisti su nutizzi ri urtim’ura,
e affermanu ca i probremi restanu ‘nsoluti …

Ma chi succeri, comu nn’amu a cumpurtari,
è veru ca fa beni o’ cori e alluntana u’ cancru
e pi’ patologie ‘nfiammatorie su’ “cosi” amari ?
Po’ essiri ca si sbagghiaru e ora pensanu o’ biancu ?

Ma mentri iddi sturianu e riscurrinu,
iu continuo a pinsalla comu prima e i francisi:
u’ cunsumu regulari, pi’ mia, du’ russu vinu
dà menu patologie e mi nni futtu ri “ricercaturi ‘ndecisi” !

CHI NNI PINSATI ?