I mutivi ‘l l’esistenza: l’amicizia

‘Sta matina, u’ suli. di primura finarmenti,
mi vinni a salutari cu raggi rosa ca parianu ardenti,
u’ ventu, senza disturbari, carizzava araciu
l’arbirelli da tirrazza, ca si svigghiaru cu’ ‘stu baciu.

Doppu u malutempu, era ‘a prima vota,
ma già si sintia profumu ‘i primavera divota,
ca puru l’acidduzzi vinianu a stormi o’ “cucuzzaru”,
pi’ manciari i muddicheddi ca da casa scutularu.

Chi vucciria, chi festa chi facianu,
parianu cuntenti, m’a picca a picca si nni javanu,
tanto ca pinsava, p’un quartu d’ura,
ca pi’ lu ‘mmernu era finuta ‘sta “siccatura”.

‘Ntra tutti i cosi, nun mi parsi veru,
e m’appricai a taliari pi’ ddaveru,
i picca nuvuliddi a picureddi e arricciati,
chi facianu l’inchinu o’ suli, e parianu accigghiati.

Allura dicisi ch’era ‘nutili appricarisi,
megghiu prjari u’ celu ca nni libbiri da crisi,
oramai abbuccata dunn’è “lu pisu ch’addimura”,
‘na bedda jurnata un ti sarva da vecchiezza ca turtura.

E mancu po’ appillari a ‘stu pruverbiu:
“Carizzi ‘i cani, offerta ‘i tavirnari
e amuri di buttani, ca custanu dinari”,
picchì a nuatri, ormai, ‘sta “cura” un servi cchiù…

Prega sulu Diu ca ti scanza di chiddi chi ti mancianu lu pani,
ca è già successu, ricevennu pugnalati inveci ‘i “tulipani”,
semu cchiù amici, e nun è stranu,
di tanti autri, ch’ inveci stannu luntanu.

P’a vecchiezza, ‘un cci po’ fari nenti, “è ‘n’imposta”,
lu tempu passa e idda, a pocu a pocu, accosta,
ti pigghia pi’ forza comu ’menta,
e cori di omu dabbeni, brodu diventa !

Accuntentati, allura, ‘i ‘stu suli chi passa di “pirtusa”,
un sulu quaria, ma vivrà sempri cu tia, anchi matusa,
poi, fa’ finta ca sempri t’abbrazza la “stati”,
comu carizzi duci di “famigghi affiatati” .

Sunnu chisti i veri affetti ‘i l’esistenza,
è ‘nutili circari autri amici pi’ nova accuglienza !
Ma tu, amicu miu, sdrammatizza,
l’aiu già fattu, ma prima o poi diventanu “MUNNIZZA” !